-

Termeni de vânzare

Net Sales Ltd (mai departe Rabaho) organizează şi conduce vânzarea promoţională de produse/servicii prin intermediul paginilor web www.rabaho.com.

Dreptul să anuleze  achiziţionarea şi retragerea bunurilor

Despre retragerea de la vânzare, clientul trebuie să informeze vânzătorul în formă scrisă în termen de 15 zile de la primirea bunurilor, respectiv pe  e-mailul vânzătorului şi trebuie să  restituie bunurile în termen de 30 de zile. Clientul este obligat să suporte costurile făcute pentru returnarea bunurilor. Bunurile trebuie să fie nefolosite, intacte, în  cutia originală şi cu etichetă. În anexă trebuie să fie factura originală sau copia acesteia  pe care clientul a primit-o odată  cu bunurile livrate. Vânzătorul nu este obligat să accepte expedierile returnate  sau cele care nu sunt în conformitate cu cerinţele din regulamentul general. Banii îi vor fi restituiţi clientului cât mai repede posibil, cel mai târziu în termen de 30 de zile, de la primirea informaţiei privind  anularea contractului din partea clientului.

Descărcare de marfă

 Bunurile comandate de pe pagină vor fi livrate cât mai repede posibil. Comenzile, pe care le primim în fiecare zi lucrătoare până la 14 h, vor fi trimise de îndată  pe adresa prezentată. Dacă aţi comandat un produs  care este returnat, veţi fi informaţi la timp. Livrarea este posibilă doar pe teritoriul României. Livrarea este garantată de către compania GLS d.o.o. şi Poşta Română, de  regulă în următoarea zi şi cel târziu în termen de 3 zile de la trimiterea bunurilor. Personalul pentru livrare vă va căuta acasă dimineaţa, şi în caz contrar, puteţi să ridicați livrarea la cel mai apropiat oficiu poștal. Tarifele poştale percepute de  Poşta Română le  puteţi vedea pe lista de preţuri de pe https://www.posta-romana.ro. Rezervăm toate drepturile de schimbare a partenerului contractual pentru livrare. Costurile de transport diferă de la un produs la altul şi se taxează suplimentar. Costurile de transport sunt prezentate în e-mailul pe care îl  primeşte clientul după comanda efectuată.

Schimbare sau reclamaţie

Produsul deja achiziţionat se poate returna  şi poate fi înlocuit cu un alt produs. Diferenţa posibilă dintre valorile produselor trebuie să fie plătită suplimentar. Costul retrimiterii pentru produsul returnat îl suportă clientul. Produsul deja achiziţionat se poate returna  şi poate fi înlocuit cu un alt produs. Înlocuirea produselor este posibilă în termen de 14 zile de la primirea bunurilor sau în termen mai îndelungat  dacă este menţionat expres  în garanţia produsului. Marfa trebuie   livrată de oficiul poștal autorizat de  la adresa vânzătorului. Costurile de retragere sunt suportate de client. La retragere este necesar şi obligatoriu să se treacă contul de tranzacţie al clientului, unde vânzătorul poate trimite înapoi banii de la achiziţionare. Tine cont ca nu lucram cu contractori IPRS. In caz de conflict poti sa apelezi la o intelegere in afara procesului la linkul asta: https://webgate.ec.europa.eu/odr/main/index.cfm?event=main.home.show&lng=RO. Acest tip de intelegere e valabil numai daca traiesti in EU iar comerciantul provine tot din EU.

Livrare

Portalul rabaho.com este obligat să organizeze şi să conducă vânzarea promoţională după cele mai mari standarde  de afaceri. Rabaho este obligat să livreze produsul/serviciul său  de  calitate superioară, în conformitate cu cerinţele de calitate şi cu spiritul antreprenorial.

Cupon

Portalul rabaho.com este proprietarul şi distribuitorul cupoanelor promoţionale. Cupoanele sunt dovada achiziţionării cu succes a produselor/serviciilor prin intermediul vânzării sau se eliberează pe numele clientului sau pe numele  indicat  de către client.

Cuponul trebuie să conţină obligatoriu numele clientului sau numele indicat de către client, marca sau numărul cuponului, tipul şi modelul produsului/serviciului, termenul în care clientul poate cere livrarea/utilizareaa produsului/serviciului, locul şi modul în care clientul cere livrarea sau utilizarea produsului sau a serviciului, şi alte date opţionale.

Toate cupoanele, pe care rabaho.com le publică pe site-ul www.rabaho.com, sunt cupoanel promoţionale pe care clienţii le obţin la reducere şi sunt supuse Condiţiilor şi Regulilor Rabaho.

Achiziţionare

Vânzarea promoţională  are succes când se adună numărul minimal de clienţi pentru anumit produs sau serviciu, care este prezentat într-o  anumită ofertă. Când comandaţi sau rezervaţi o anumită ofertă promoţională, sunteţi de acord ca valabilitatea cardului dumneavoastră există, doar dacă vânzarea promoţională are succes. Dacă vânzarea promoţională nu are succes, atunci cardul devine invalid, şi suma achitată vă va fi restituită integral.

Pentru a putea comanda orice produs sau serviciu, este necesar să  deschideţi un cont de utilizator în prealabil. Contul de utilizatorul este necesar pentru a avea acces  simplu la istoricul acordurilor şi al comenzilor, şi la vizualizarea anterioarelor cumpărături, în așa fel încât să vă puteţi modifica opţiunile.

Condiţii de utilizare a cupoanelor:

  • Cuponul expiră după  15 zile de la primire şi nu poate fi prelungit
  • Cuponul se referă doar la produs sau serviciu, în niciun caz la alte costuri
  • Este posibilă folosirea doar unui cupon pe comandă, dacă nu este menționat altfel
  • Utilizarea neautorizată care nu este în conformitate cu Condiţiile şi regulile, invalidează cuponul
  • Cuponul nu poate fi combinat cu alte bonusuri sau cupoane, nu poate fi reproducă şi vândut, decât dacă este menționat  în oferta promoţională
  • Net Sales Ltd renunţă la orice responsabilitate pentru cuponul furat sau pierdut

După deschiderea contului de utilzator pe www.rabaho.com  se consideră că utilizatorul înţelege şi acceptă aceste condiţii de vânzare. Plata se face prin intermediul cardurilor de credit, al facturii sau prin intermediul  e-banking. Cardurile  pe care le acceptăm sunt American Express, MasterCard, Visa şi Diners.

Net Sales Ltd
Sofia 1606, Kriva reka, bul. Gen. Eduard I Totleben 53-55, 1006 Sofia, Bulgaria

Buletin: 204274762

Cod fiscal: BG204274762

Produse unice și de calitate superioară la cele mai avantajoase prețuri

Abonează-te la newsletter-ul nostru și află totul despre ofertele pentru Rabaho!

icon-safe-shopping
Cumpărături în siguranță

Folosim cele mai bune măsuri de securizare pentru a procesa comanda dvs. , deoarece dorim ca informațiile dvs. să fie în siguranță.

icon-shipping
Livrare sigură

Ne asumăm responsabilitatea pentru livrarea produsului în condiții bune, la adresa dvs.

icon-package
Livrare în 24 de ore.

Livrăm produsele comandate în cel mai scurt timp posibil, următoarea zi de la realizarea plății.

icon-list
Evaluare de înaltă calitate

Produsul este realizat din materiale de calitate ce fac utilizarea acestuia simplă și sigură.

icon-heart
Garanția produsului

Banii pot fi restituiți în limita garanției de 44 de zile În această perioadă, rambursăm banii dacă nu sunteți mulțumit de produs.